Împreună în Sabiñánigo: pași concreți spre o societate incluzivă. Oameni, idei și schimbare

Echipa Școlii Gimnaziale nr. 49, participantă la mobilitatea de tip job shadowing din cadrul proiectului Erasmus+ KA122-SCH „Accelerăm învățarea și progresul în epoca hiperdigitalizării” (ALPHA), cu numărul de referință 2025-1-RO01-KA122-SCH-000323508, a desfășurat o vizită în perioada 16–20 martie 2026 în Spania, în regiunea Huesca, la Colegio Santa Ana din Sabiñánigo.

Aici am avut ocazia nu doar de a cunoaște programarea și robotica, digitalizarea și pulsul tehnologiei, ci și de a vedea metode și abordări uimitoare în ceea ce privește incluziunea. Lecția cadrelor didactice de la Sabiñánigo din regiunea Huesca, Aragon, a fost mai degrabă un drum inițiatic în arta de a vedea incluziunea nu ca pe o necesitate ce împovărează, ci ca pe un firesc care, abordat corect, ajută și deschide poarta evoluției ca persoană pregătită pentru societate.

Există momente în care teoria despre educație se destramă în fața realității. Când vezi, când simți, când participi. Mobilitatea de tip job shadowing din Sabiñánigo, Spania, a fost pentru noi exact acel tip de experiență care nu doar informează, ci transformă. Timp de câteva zile, am privit incluziunea nu ca pe un concept din documente oficiale, ci ca pe o practică vie, coerentă și profund umană.

Incluziunea educațională reprezintă una dintre direcțiile fundamentale ale sistemelor moderne de învățământ, iar modelul spaniol oferă exemple relevante de bune practici, atât la nivel preșcolar, cât și liceal. Observațiile realizate în cadrul activităților didactice și terapeutice evidențiază o abordare coerentă, centrată pe nevoile elevului, în care mediul, metodele și resursele sunt adaptate pentru a susține dezvoltarea holistică a fiecărui copil, în special a celor cu cerințe educaționale speciale (CES).

Marți, 17 martie 2026. Prima întâlnire cu incluziunea reală

Prima zi de observație a început într-o sală de lucru dedicată terapiei pentru copii cu cerințe educaționale speciale. Spațiul nu era impresionant prin dimensiune, ci prin funcționalitate. Fiecare colț avea un sens, fiecare obiect părea ales cu grijă pentru a răspunde unei nevoi specifice.

Am asistat la activitatea unui copil de doar patru ani, venit din Columbia, diagnosticat cu autism. Era însoțit de un profesor de sprijin, iar întreaga lecție părea construită în jurul lui, fără a-l izola însă de ideea de autonomie. Metoda TEACCH, despre care citisem anterior, prindea contur în fața noastră: structură clară, suport vizual constant, predictibilitate. Copilul știa exact ce urmează. Numerația de la 1 la 4 nu era doar un exercițiu matematic, ci o ancoră în realitate, o modalitate de a anticipa și de a reduce anxietatea. Clopoțelul marca trecerea între activități, iar fiecare etapă era gândită atât pentru dezvoltarea cognitivă, cât și pentru reglarea emoțională.

Ne-a impresionat în mod special echilibrul dintre stimulare și liniștire. De la jocuri psihomotrice realizate pe un balansoar, la exerciții de corespondență sunet-literă pe tabla luminoasă, totul era atent dozaj. Tabla luminoasă stimulează atenția și concentrarea, facilitând în același timp învățarea corespondenței sunet-literă și formarea cuvintelor. Aceste exemple reflectă o abordare multisenzorială, susținută de cercetările din domeniul educației speciale, care arată că învățarea este mai eficientă atunci când implică mai multe canale senzoriale.

Apoi, zona de liniște – un cort cu lumină difuză, muzică ambientală și pernuțe – devenea refugiu, nu pedeapsă. Zona de liniștire reprezintă un alt exemplu relevant de bună practică. Amenajarea unui spațiu dedicat relaxării, dotat cu pernuțe, lumină ambientală și muzică, permite copilului să se retragă atunci când simte nevoia de autoreglare.

Această strategie este esențială pentru prevenirea suprasolicitării senzoriale și pentru menținerea echilibrului emoțional. În plus, prezența profesorului de sprijin asigură un suport individualizat, ceea ce contribuie la integrarea reală a copilului în activitate.

Am realizat atunci cât de important este mediul în procesul educațional. În România, de multe ori, vorbim despre incluziune fără să avem infrastructura minimă pentru a o susține. Aici, fiecare detaliu contribuia la succesul copilului.

Diferențe care dor

Nu am putut să nu comparăm. Clasele supraaglomerate din sistemul românesc, lipsa profesorilor de sprijin, un singur consilier la sute sau chiar mii de elevi. În, Sabiñánigo incluziunea nu este un compromis, ci o prioritate. Există spații dedicate relaxării, profesori specializați, intervenții personalizate. Faptul că în fiecare școală există spații dedicate relaxării și terapiei, precum și cadre didactice de sprijin, demonstrează o preocupare reală pentru incluziune, nu doar la nivel declarativ, ci și practic. Și totuși, ceea ce ne-a uimit cel mai mult nu au fost resursele materiale, ci atitudinea. Profesorii nu păreau copleșiți, ci implicați. Nu se grăbeau să „termine materia”, ci să ajungă la copil.

Miercuri, 18 martie 2026. Centrul care susține real profesorii

A treia zi în mobilitate ne-a dus într-un loc mai puțin vizibil, dar esențial –  Centrul de Perfecționare a Profesorilor din Sabiñánigo. Am fost conduși acolo de coordonatoarea proiectului Erasmus din Colegio Santa Ana de Sabiñánigo, doamna Sonia Blasco. Echipa centrului e formată din opt persoane. Vizita a început cu o prezentare a Centrului realizată  de doamna coordonator Pilar Hijano.

Am aflat astfel că există o rețea de trei  astfel de centre în regiunea Aragon, cu centrul în Huesca. Aici am înțeles că incluziunea nu începe în clasă, ci în formarea profesorului.

Centrul face parte dintr-o rețea regională și are un rol activ în implementarea politicilor educaționale. Programul „Escuela 4.0” este unul dintre pilonii principali, axat pe digitalizare, dar dincolo de tehnologie, am descoperit o preocupare reală pentru incluziune. Biblioteca centrului ne-a atras atenția în mod special. Rafturi întregi dedicate incluziunii: metode, studii de caz, ghiduri practice. Nu era vorba doar de teorie, ci de instrumente concrete pe care profesorii le pot folosi.

Pe lângă resursele de lectură, centrul oferă acces la echipamente moderne, inclusiv robotică educațională. Însă ceea ce contează cu adevărat este modul în care aceste resurse sunt integrate în formarea continuă a cadrelor didactice.

Am plecat de acolo cu o convingere clară: nu putem vorbi despre incluziune fără profesori pregătiți pentru ea, iar această pregătire trebuie să fie constantă, susținută și accesibilă.

Joi, 19 martie 2026. Incluziunea la nivel liceal

Penultima zi de observație a fost dedicată liceului IES Biello, Aragón. Aici, incluziunea capătă o altă dimensiune: nu mai vorbim doar despre adaptare, ci despre integrare reală în societate.

Am asistat la o oră de matematică desfășurată într-un mod care încuraja colaborarea și gândirea critică. Elevii erau împărțiți în echipe, lucrau contra cronometru, iar motivația era construită inteligent – puncte bonus, recompense simbolice, recunoaștere. colaborare, învățare activă și motivare intrinsecă.

Organizarea elevilor în echipe și introducerea unui sistem de recompense diferențiate stimulează implicarea și competiția sănătoasă. În același timp, utilizarea unor resurse variate – bețe pentru construcții geometrice, forme din plastic, calculatoare și tablă interactivă – facilitează înțelegerea conceptelor abstracte. Această diversificare a metodelor răspunde nevoilor diferite de învățare ale elevilor, contribuind la incluziunea tuturor, indiferent de stilul cognitiv.

Metoda învățării prin descoperire, utilizată de profesoară, este susținută de numeroase studii care evidențiază rolul activ al elevului în construirea cunoștințelor. Prin oferirea de indicii și nu de soluții directe, elevii sunt încurajați să gândească critic, să colaboreze și să își dezvolte autonomia. În acest context, profesorul devine facilitator, ghidând procesul de învățare și oferind sprijin atunci când este necesar.

Un alt aspect important este climatul educațional. Profesora menține un ton pozitiv, oferă feedback constant și încurajează elevii, contribuind la crearea unui mediu sigur și motivant. În același timp, regulile sunt clare și respectate, ceea ce asigură o bună desfășurare a activității. Acest echilibru între structură și flexibilitate este esențial pentru incluziune, deoarece permite adaptarea la nevoile elevilor fără a compromite obiectivele educaționale.

De remarcat este și faptul că elevii sunt obișnuiți cu lucrul în echipă, colaborând eficient și asumându-și roluri în cadrul grupului. Această competență socială este fundamentală pentru incluziune, deoarece favorizează acceptarea diversității și dezvoltarea empatiei. Într-un mediu în care cooperarea este valorizată, diferențele devin resurse, nu obstacole.

Analizând cele două tipuri de activități – una de natură terapeutică și alta academică – am observat o continuitate în abordarea incluziunii. În ambele cazuri, accentul este pus pe adaptarea mediului, diversificarea metodelor și sprijinul individualizat. Această coerență este esențială pentru succesul incluziunii, deoarece asigură o experiență educațională unitară pentru elev.

Dincolo de dinamica lecției, ceea ce ne-a impresionat a fost structura programelor educaționale. Incluziunea nu este lăsată la latitudinea profesorului, ci este susținută de programe guvernamentale clare. EBO, PCI, TVA – fiecare etapă este gândită pentru a răspunde nevoilor elevilor în funcție de vârstă și nivel de dezvoltare. De la dezvoltarea autonomiei și a abilităților sociale, până la pregătirea pentru viața adultă, totul este organizat progresiv.

În cadrul programului PCI, de exemplu, elevii sunt implicați în activități practice precum grădinăritul. Nu este doar o activitate recreativă, ci o modalitate de a învăța responsabilitatea, utilitatea și conexiunea cu mediul.

Grupurile mici, co-teaching-ul, prezența specialiștilor – toate acestea contribuie la o educație personalizată. Elevii nu sunt forțați să se adapteze sistemului, ci sistemul se adaptează lor.

O lecție despre normalitate

Privind în ansamblu, experiența din Sabiñánigo ne-a schimbat perspectiva. Incluziunea nu este despre a „face loc” copiilor cu nevoi speciale într-un sistem rigid. Este despre a construi un sistem flexibil, uman, care să răspundă diversității.

Am văzut copii care nu erau marginalizați, ci sprijiniți. Profesori care nu erau depășiți, ci formați. Instituții care nu funcționau formal, ci eficient. În România, incluziunea este adesea un ideal. În Spania, cel puțin în această comunitate, este o realitate și poate că cea mai importantă lecție pe care o ducem cu noi este aceasta: incluziunea nu începe cu resursele, ci cu mentalitatea. Totuși, pentru a deveni realitate, are nevoie de structură, de susținere și de oameni care cred în ea. Exemplele analizate demonstrează că incluziunea nu este doar un ideal, ci o realitate posibilă, atunci când există voință, resurse și o viziune centrată pe nevoile elevului.

Pentru sistemul românesc, aceste practici pot reprezenta surse valoroase de inspirație. Introducerea unor spații de relaxare, utilizarea materialelor vizuale și dezvoltarea colaborării între cadrele didactice sunt pași concreți care pot contribui la îmbunătățirea incluziunii.

Sabiñánigo nu este doar un loc pe hartă. Este un exemplu. Un model. Și, pentru noi, un punct de plecare.

 

Echipa de profesori: Dumitru Alexandra, Popescu Florina, Ceaușoglu Luminița și Ionescu Oana