EDUCAȚIE LA ÎNĂLȚIME?
Clasa a IV-a C a spus DA!
Clasa a IV-a C, pe care am bucuria să o conduc, are bucuria să vă povestească despre o experieneță extraordinară a cărei parte este: o lecție specială în care elevii intră în direct cu un loc important pentru România, de unde urmăresc LIVE imagini transmise cu o dronă, participând la activități și experimente nemaipomenite, la momente de neuitat în care învățarea depășește cadrul și limitările clasice.
Proiectul EDUCAȚIE LA ÎNĂLȚIME extins la nivel național, prin implicarea Aspire Teachers și a Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României este primul care dă viață obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), prin lecții live, transmise cu drona din diferite regiuni ale României de către profesori locali.
EDUCAȚIE LA ÎNĂLȚIME înseamnă realizarea a 8 lecții speciale cu ajutorul dronelor, care vor fi transmise, în direct, gratuit, în primăvara 2021, mai – iunie, joia, în intervalul orar 11-11:50, și vor fi disponible oricărei școli din România.
Prin proiect, inițiatorii și-au propus:
- să familiarizeze elevii și profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă, într-un mod ce pune în valoare resursele României și competențele de secol XXI ale elevilor,
- să creeze lecții interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii,
- să ofere materiale corelate cu programa școlară, accesibile tuturor profesorilor, chiar și după încheierea transmisiunilor live.
Lecțiile realizate de echipe de profesori și învățători dedicați din opt regiuni de dezvoltare economică a României, fiecare transmițând lecții din zona sa, includ și activități nonformale la clasă sau acasă, jocuri și sarcini interesante, Profesorii-gazdă pot avea elevi cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani din orice școală din România care vor să primească în direct lecțiile transmise live. Ele vor fi transmise LIVE pe canalul de YouTube Aspire Teachers.
Un profesor-gazdă are nevoie de un videoproiector, un laptop conectat la internet, boxe (opțional, pentru a se auzi în clasă), un cont de gmail pentru a se conecta pe chatul YouTube Live și multă curiozitate. Orice profesor care dorește să devină gazdă a lecțiilor proiectate în clasă poate să se înscrie completând un scurt formular publicat pe pagina https://www.aspireteachers.ro/educatie-la-inaltime. Lecțiile vizează cunoștințe din cadrul disciplinelor: Cultură Civică, Istorie, Geografie, Biologie, Educație Socială sau Dezvoltare Personală și pot fi urmărite în timpul orelor sau filmate, pe canalul Aspire Teachers.
Elevii mei au fost foarte încântați, așa cum veți vedea și din reportajul realizat de echipa Observator a televiziunii Antena1, care ne-a vizitat în timpul lecției din data de 27 ami 2021, de desfășurarea acestor lecții, tocmai de aceea, au acceptat să vină mai devreme cu o jumătate de oră la școală pentru a fi parte integrantă în acest proiect LIVE. Au răspuns cu rapiditate întrebărilor care îi vizau și s-au bucurat să afle lucruri noi, să vadă experimente interesante, să compare școlile și clasele din diversele zone ale României cu ale lor, s-au bucurat și s-au emoționat, trîind o cu totul altă experiență decât învățarea în clasă, mai ales după perioada restrictive a pandemiei.
Abia așteaptă lecțiile noi, curioși să vadă ce noi descoperiri vor face, ce locuri minunate va descrie filmarea cu drone, (v-ați gândit, dragi cadre didactice, că vom trece, într-o zi, printre mijloace didactice, în Proiectul de lecție, o dronă?), și cum pentru câteva minute poți fi, nu doar în clasa ta, ci la locul producerii evenimentului principal al lecției.
Tehnologia implicată în aceste lecții are beneficii clare atât pentru realizarea ei, pentru facilitarea învățării și însușirea unor cunoștințe, fiind parte integrantă a experimentului, iar modalitatea de predare este mult mai atractivă elevilor cee ace este una dintre premisele atingerii obictivelor lecției.